Mister șef…am nevoie de un SSD!

logo_mediadot_patrat2-250x250

Trăim în secolul vitezei, totul se întâmplă atât de repede, timpul parcă trece pe lângă noi, iar noi abia mai reușim să îi facem față. Acum totul se rezolvă cu un click, totul se întâmplă on line…mă rog, aproape tot. Calculatorul a devenit un obiect indispensabil, ceva fără de care nu putem trăi. Oare ce ne-am face fără internet sau fără rețelele de socializare? O întrebare care pare absurdă…cu siguranță oamenii se vor uita ciudat la mine; cum adică să nu existe calculator, internet, facebook?

Majoritatea joburilor implică și un calculator, de aceea cu trecerea timpului, calculatoarele devin mai performante. Cred ca în curând totul va fi computerizat, și vom trăi exact cum vedeam în filmele SF, dar asta presupune folosirea unor computere pe viteza repede sau foarte repede.

Noi, oamenii, am fost înzestrați cu dorința de a culege absolut tot ceea ce este gratuit, ce nu ne costă absolut nimic. Așa facem și cu aplicațiile pe care le găsim pe internet, descărcăm tot ceea este gratuit, strângem tot, să nu cumva să apară ceva, iar calculatorul nostru să nu dețină. Asta îl va face să meargă din ce în ce mai încet…adică cu viteza melcului…că tot vorbim de viteză, iar atunci când ai mai multă nevoie de el, să decedeze, iar pe tine să te apuce toți nervii și să dai cu el de pământ.

str2_mh_1607_Turbo_6colC

Cum? Nu vi s-a întâmplat? Înseamnă că aveți calculatoare HyperX, dotate cu SSD, de care eu am aflat abia când era prea târziu să îmi mai salvez munca pe 2 luni. Să o luăm cu începutul și să vă spun cum am aflat eu de oferte SSD. Eu, de profesie sunt economist și țin contabilitatea la 2 firme surori; deși este foarte importantă pentru o companie – la contabilitate mă refer – șeful meu nu o considera așa și lucram pe același calculator vechi de câțiva ani și neîmbunătățit. Presupuneți bine…avea o viteză de încet spre foarte încet, abia îmi răspundea la comenzi….aveam timp să beau o cafea lejer până se încărca programul în care lucrez. Fiind o fată isteață – nu, nu mi-au murit lăudătorii – obișnuiam să salvez toate datele din program pe stick și pe un hard disk extern. Așa am făcut și după ce am terminat cu închiderea anului 2015; am salvat tot pe stick și pe hard disk. Dar, datorită volumului mare de lucru, la sfârșitul lunii ianuarie am omis să îmi mai salvez munca. La fel s-a întâmplat și în februarie. Și…ați ghicit bine…în timp ce lucram în martie la închiderea lunii februarie, calculatorul meu…a obosit și și-a dat obștescul sfârșit. Este drept, de câteva ori m-a avertizat că este pe moarte; se bloca, nu mai răspundea deloc la comenzi, fiind nevoită să îi dau restart, dar…nu l-am ascultat. Când l-am văzut că refuză să se mai deschidă, am crezut că mor și înviu. Nu îmi venea să cred că m-a lăsat…fără ca eu să apuc să salvez tot ce înregistrasem în anul 2016….adică două luni muncisem degeaba.

Am chemat un coleg să vadă ce s-a întâmplat, ce mai poate face…dacă îmi mai poate salva ceva….și nu, nu s-a mai putut face nimic. Noroc că aveam salvat programul pe stick, cu înregistrările de la sfârșitul anului 2015, Deși eram în criză de timp, așa cum sunt eu mereu de altfel, a trebuit să lucrez două săptămâni întregi să introduc din nou înregistrările din ianuarie și februarie. 😦

Însă toate acestea au avut și un efect pozitiv. În vederea achiziționării unui calculator mai bun, mai performant, șeful meu a căutat un magazin online cu promoții SSD Kingstone, pentru că aflase el că, pentru un mers în forță, calculatorul are nevoie neapărat de un SSD; HDD – ul este depășit, dacă nu ai un SSD, care să crească viteza de acces și transfer a fișierelor și a aplicațiilor, atunci nu exiști. De asemenea, datorită lipsei componentelor mobile, conferă o rezistență la șocuri și este mult mai fiabil. C’mon…mr șef…acum ți se pare importantă contabilitatea, hmmmm?

shfs37a240g

Acum, da! Nu îmi mai vine să trântesc calculatorul în fiecare minut și…am ajuns să îl iubesc mai mult ca pe râșnița mea de acasă. Poate într-un viitor apropiat, îmi voi înlocui și eu HDD – ul cu un SSD, să mă bucur de rapiditate și acasă.

11181779_1191560034193379_4769063824927517783_n-250x250

Articol scris pentru proba 12 din Spring SuperBlog 2016!

Un gând despre “Mister șef…am nevoie de un SSD!

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 12. Un PC la puterea HyperX!

Lasă un comentariu