Florărie cu livrare de dragoste!

• Îmi pare foarte rău, David, n-am ce face. Asta-i situația, soțul meu sau tu.

Mă simțeam de plumb, ținând telefonul. Plânsesem toată noaptea.

Urmă o tăcere prelungită, pregnantă, apoi David imi spuse adevărul:

• Cred că trebuie să înțelegi ceva, Diana. Nu eu sunt problema aici. E vorba de soțul tău și de tine. Este o afurisită de alegere pe care ți-a dat-o. Sper că el merită.
• Cred că da.

Dar după ce am închis telefonul, nu am mai fost atât de sigură și cu atât mai puțin când m-am dus la Maria și i-am povestit, plângând fără oprire. Maria se uită la mine uimită.

• Nu înțeleg. Ai putea să îl părăsești.
• Și…ce să fac? Să o iau de la capăt? Să-mi găsesc al treilea soț? Nu fi ridicolă, Maria. Asta e viața mea, aici. El este un bărbat bun, sufletist, știu că mă iubește. Asta e realitatea….această piesă este un vis. 
• Chiar poți să îți abandonezi visurile pentru acest bărbat? El e prietenul meu, Diana, la fel ești și tu, dar eu cred ca el e ridicol și, dacă aș fi în locul tău, aș profita de șansă și aș pleca la București.
• Spui asta doar pentru că ești obosită de copiii tăi.
• Nu sunt obosită, ci îi ador. Dar eu nu sunt tu. Îți amintești de povestea aia pe care ți-am spus-o cu pasărea paradisului?…Ei bine, începi să arăți ridicolă, cu un cioc cenușiu si maroniu. Dan se teme că o să te piardă.
• Dar nu o să mă piardă, mă aud spunând cu un geamăt necăjit.
• Atunci spune-i lucrul ăsta. Poate asta e tot ce are nevoie să audă!

Când am ajuns acasă, lacrimile începură din nou să curgă și mă întrebam dacă Dan știe cât mă costă ca să îmi neg visul vieții mele….Ștergând gânditoare lacrimile cu mâneca bluzei, m-am întors la cartea de pe birou. Era una dintre cărțile tatălui meu, Maria o avea în bibliotecă. O împrumutasem cu câteva luni înainte, dar nu o citisem încă. Dar astăzi, cartea apăruse cumva reconfortantă. Parcă înțelegea, parcă o scrisese știind ce trăiam eu. Îi simțeam prezența în timp ce îmi ștergeam lacrimile și citeam. Am găsit însă un pasaj care ne plăcea atât de mult: „Nu-ți abandona visul sau visarea. Nu lăsa viața să-ți taie firul pe care-l desfășori în visuri…ține-l bine….desfășoară-l mereu…nu abandona…apucă rețeaua…iar dacă vezi că vrea să iasă din acea rețea după ce l-ai prins, sari după el și înoată, până te îneci, daca trebuie…dar nu lăsa niciodată să-ți scape visurile…”

În momentul acela am închis încet cartea, iar lacrimile îmi șiroiau pe obraji. Am știut ce trebuie să fac. L-am așteptat pe soțul meu să vină acasă și i-am spus liniștită, cu fermitate, hotărârea pe care o luasem.

De dimineață când m-am trezit, el nu era…plecase… și acum, încă mai speram că va apărea să își ia rămas bun. I-am lăsat o scrisoare în care i-am spus cât de mult îl iubesc. Am ajuns la București și m-am cazat la hotelul la care obișnuiam să înoptăm când ajungeam cu treaba în capitală. Știa unde sunt…îi spusesem…știa și că nu voi sta mult. Eram dezamăgită de comportamentul lui…mă așteptam să mă înțeleagă și mai ales, să mă sprijine, să îmi ofere suportul lui. Dar….mă înșelasem. Oare nu era bărbatul pe care îl credeam? Oare se schimbase ceva? Eram împreună de 5 ani și eram sigură că el era acea persoană pe care o așteptasem 32 ani…pe care o căutasem atâția ani.

Ziua a trecut repede, a sosit seara și nu aveam încă nici un semn de la Dan. M-am culcat cu ochii plini de lacrimi, m-am chinuit foarte mult să adorm, m-am zvârcolit toată noaptea. Oare am procedat bine? Poate era mai bine să renunț…

A doua zi de dimineață m-am trezit și m-am pregătit de plecare. Eram aproape gata, cand am auzit o bătaie în ușă….inima a început să îmi bată cu putere și am alergat spre ușă…oare o fi el, m-am întrebat cu disperare, în timp ce deschideam ușa, dorindu-mi cu ardoare să fie soțul meu de partea cealaltă a ușii. Dar…era doar un curier flori….cu un buchet imens de orhidee, floarea mea preferată.

Hmmm…ce parfum seducător, ce cromatică unică, am gândit în timp ce miroseam încântătorul buchet și căutam mesajul ce însoțea buchetul. L-am găsit: „Draga mea, iartă-mă…te iubesc enorm de mult, mi-a fost teamă să nu te pierd…încă îmi este teamă.”  Alături de buchet era și un ursuleț frumos, care semăna cu primul ursuleț pe care mi-l cumpărase soțul meu la una dintre întâlniri.  Îmi venea să îl îmbrățișez pe mesagerul iubirii soțului meu, cel ce făcea livrare flori de îmi pare rău în București.

Nu mult după plecarea curierului, am auzit o nouă bătaie în ușă…mă gândeam că a uitat ceva, dar…în spatele ușii era Dan, soțul meu, cu un buchet la fel de frumos ca cel adus de curier, un buchet ce îmbina puritatea crinilor albi cu gingășia trandafirilor roz. M-am aruncat în brațele lui, plângând și sărutându-l. „Dragul meu, și eu te iubesc la fel de mult! Dar de ce…două buchete de flori cadou? De ce ai ales un serviciu de livrare buchete când știai că vii personal?”

M-a sărutat ușor pe colțul gurii și mi-a spus: „Mi s-a părut mult mai romantic așa. Și în plus este o florărie online foarte cunoscută în București cu aranjamente realizate de profesioniști, cu prețuri mult mai mici decât în florării, livrează rapid flori la domiciliu în aceeași zi. În plus are și serviciu de personalizare, poți să faci singur buchetul pe care ți-l dorești.  Aici găsești cele mai frumoase flori în București! De aceea, m-am hotărât să mă las pe mâna celor mai buni în domeniu și să îi rog pe ei să realizeze cel mai frumos buchet de îmi pare rău! Sper să mă ierți pentru toate lacrimile care au curs din cauza mea, iar ochii tăi să rămână întotdeauna atât de plini de iubire și de dragoste pentru mine! Te iubesc atât de mult!”

A fost o declarație extrem de frumoasă. Astfel am reușit să îmi urmez visul, sprijinită de soțul meu și de o florărie cu livrare de dragoste.

Acest articol participă la proba 10 din Spring SuperBlog 2016.