Tradiții și valori românești dincolo de granițele României!

Iubesc România și sunt mândră că sunt româncă. De ce? Pentru că România înseamnă casa în care am copilărit, dascălii care ne-au pus stiloul în mână; România este țara dulcelui grai modovenesc, a mândriei bănățenilor, a calmului ardelenesc, a vorbei grele și repezite a oltenilor; România are culoarea Crăciunului și a dragostei; România este țara nisipului auriu adus de Dunăre din toată Europa, este Delta cu egrete grațioase, este cosmopolitismul Dobrogei care a amestecat tradițiile și rețetele; România este țara iilor, a porților sculptate…

Sunt însă foarte multe persoane care pleacă, nu pentru că nu ar iubi România, o iubesc, dar au ales să o facă de la distanță, din varii motive. Printre aceste persoane se numără și mătușa mea, care de mai bine de 10 ani lucrează în Italia, venind în țară doar o lună pe an, vara. Fiind sora mai mică a mamei mele și neavând copii, ne-a îndrăgit foarte mult pe mine și pe sora mea, considerându-ne  fetele ei. Când am născut prima fetiță a fost extrem de fericită și i-a trimis enorm de multe lucruri – rochițe, fustițe, paltonașe, treninguri și multe altele. După 4 ani, a venit pe lume și Sofia, a doua minune din viața mea. Mătușa mea m-a sunat și mi-a spus că aproape s-a îmbătat de fericire.

Anul trecut am primit cadou de la ea biletele de avion pentru Italia; ne-a spus că abia așteaptă să ne vadă și mai ales pe fete. Bucuroasă, am început să fac bagajul, gândindu-mă ce cadouri să iau pentru mătușa mea. Și pentru că știu cât de dor îi este de România și cât de mult îi plac produsele handmade tradiționale românești, mi-am amintit de un magazin, pe care l-am zărit în treacăt în aeroportul Henri Coandă, unde găsești o multitudine de produse românești încărcate cu o puternică valoare sentimentală, realizate cu multă migală și iscusință, cu suflet și dedicare, Art&Craft Design. 

ArtCraft-768x521

A sosit și ziua plecării. Am ajuns mai devreme la aeroport, lăsându-mi suficient timp pentru a găsi cadoul potrivit pentru mătușa mea, suvenirul unic, autentic românesc, încărcat cu multă valoare sentimentală. Am admirat toate produsele, aș fi fost în stare să iau mai mult de jumătate din produse cu mine; într-un final m-am oprit asupra unei cutii din lemn de cireș, care îmi amintea de vechile casete împodobite cu elemente deosebite, atent realizate; această cutie este sculptată manual cu motive tradiționale românești și este personalizată cu textul „România” pe capac – o adevărată artă populară. Am fost sigură că această cutie îi va aduce un zâmbet larg mătușii mele și îi va aminti de țara sa, de locul de unde se trage, de noi, familia ei, care o iubim.

11059247_1104148432935108_766992564143753397_o

V-am spus că aș fi cumpărat mult mai multe produse…în orice caz, am luat și pentru noi câte ceva: 5 pachețele delicioase, conținând ciocolată de casă, un dulce foarte apreciat la noi în familie; ciocolata este marca „Via Delice”, marcă high class înregistrată Art&Craft, ce conține produse deosebite, de calitate superioară, însă la prețuri medii.

11205054_1203347129681904_8209708255594012253_n

M-au încântat foarte mult ouăle încondeiate, alegând un ou încondeiat cu motive geometrice; ouăle încondeiate fac parte din categoria elementelor cu o adevarată valoare a culturii spirituale tradiționale, care definesc particularitățile etnice ale poporului nostru.

12496192_1256130957736854_3754933374956726135_o

Pentru prințesele mele am optat pentru două păpuși tradiționale, care scot în evidență portul popular autentic românesc.

885856_776900385659916_1142779311_o

Am fost atât de încântată de magazinul Art & Craft, de amabilitatea domnișoarelor care te servesc și te ajută în a găsi suvenirul perfect, încât mi-am dorit să fac parte din această echipă care luptă pentru păstrarea tradiţiilor şi valorilor româneşti dincolo de graniţele ţării. M-am gândit ce suvenir aș crea eu în acest caz, dar mi-am dat seama că nu cred că mai există vreun produs pe care să nu îl găsești aici, pe lângă produsele tradiționale românești, sunt articolelele personalizate – tricouri, genţi, pixuri, agende, portofele, portfarduri, produse din ceramică, precum şi produsele din brandurile proprii Vlăduţ’s Story, Via Delice, Happy Traveller, IRO.

Am scris cu drag despre dorința de a păstra vie tradițiile si valorile românești în toată lumea participând la proba cu numărul doi de la Spring SuperBlog 2016.

 

Anunțuri

Un gând despre “Tradiții și valori românești dincolo de granițele României!

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 2. Suveniruri cu suflet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s