CSI – Crime și Investigații

CSI – Crime și Investigații (engleză: CSI: Crime Scene Investigation) este un serial de televiziune American. CSIa avut premiera pe CBS pe 6 Octombrie 2000. Al 9-lea sezon a început la 9 octombrie 2008, iar în prezent este difuzat în Statele Unite, în fiecare joi la 9:00 p.m. Serialul a fost creat de Anthony E. Zuiker și produs de Jerry Bruckheimer. Este filmat în principal în Studiourile Universal din Universal City, California.

CSI urmărește investigațiile unei echipe de criminaliști din Las Vegas care descoperă misterele din spatele unor crime misterioase și neobișnuite. Pentru primele 8 sezoane și jumătate William Petersen juca rolul Dr. Gil Grissom, asistentul de noapte care excelează în investigări. În mijlocul sezonului 9, Peterson a plecat și a fost înlocuit cu Laurence Fishburne ca Dr. Raymond Langston, un fost doctor care s-a făcut criminalist pentru a scăpa de amintirile trecutului.

Recepția serialului este, în general, bună, ajungând, de câteva ori, emisiunea numărul unu a postului, deși a fost criticată pentru inacuratețea cu care sunt descrise investigațiile crimelor și scenele foarte violente. CSI a fost nominalizată de mai multe ori pentru premii în industrie, din care a și câștigat 9. Succesul programului a dus la apariția a două alte seriale, o expoziție la Chicago, Muzeul de Știință și Industrie, o serie de cărți și câteva jocuri video.

Incredibil de reusit acest serial. De 2 luni aproape tot timpul liber il petrec savurand rezolvarea unei crime. Fiecare episod aduce cate o chestie noua si nu te plictisesti niciodata. As fi curios daca si criminalistii romani lucreaza in acelasi stil cu cei din Vegas (sau daca exista macar un grad de comparatie…).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s